Povesti de dragoste

.....................

Dupa ani de zile, scriitorul care pretindea ca n-a cunoscut dragostea decat din carti si ca nu incerca cine stie ce emotie in legatura cu sexualitatea a sfarsit chiar prin a se casatori cu nespus de frumoasa femeie la care visa. Casatoria nu a adus prea multe schimbari in viata lui, dupa cum nu s-a reflectat nici in cartile care au inceput sa-i apara in acea vreme. Scriitorul petrecea tot paisprezece ore pe zi de unul singur, la masa de scris, inchipuia, cu aceeasi rabdare si incetineala, frazele care ii alcatuiau povestirile, statea ore intregi cu privirile atintite asupra hartiilor albe de pe masa, cugetand la amanuntele noilor sale plasmuiri. Singura schimbare intervenita in viata lui era paralelismul pe care il simtea in pat, unde se strecura spre dimineata, intre visele frumoasei si discretei sale sotii, care dormea tacuta, si visele pe care le tesea el, din obisnuinta, ascultand chemarea la rugaciunea de dimineata. Pe cand se intindea langa sotia sa si visa, scriitorul avea simtamantul ca exista o anumita legatura intre visele lui si visele ei. Ceva aidoma cu armonia care se strecoara, fara sa-ti dai seama, intre respiratii si care te duce cu gandul la suisurile si coborasurile unei muzici pline de naturalete. Scriitorul era multumit de noua sa viata, nu-i venea greu sa doarma alaturi de altcineva dupa lungii ani de singuratate, ii placea sa viseze ascultand respiratia frumoasei femei si sa creada ca vizele lor se impleteau.

Cand, intr-o zi de iarna, sotia lui l-a parasit fara sa invoce vreun motiv prea limpede, pentru scriitor au inceput vremuri grele. Nu mai izbutea defel sa viseze in pat, ca pe timpuri, cand asculta chemarea la rugaciunea de dimineata. Himerele pe care le tesea cu usurinta inaintea si in timpul legaturii lor si care ii asigurau un somn tihnit nu se mai inaltau cu niciun chip la nivelul de "credibilitate" ori de "stralucire" pe care si-l dorea. Parea ca in reveriile lui staruia un neajuns, o sovaiala a carui taina nu se lasa deslusita si care il tara in fundaturi inspaimantatoare, la fel ca intr-un roman caruia nu izbutea sa-i dea viata asa cum ar fi dorit. In primele zile de dupa ce l-a parasit sotia, reveriile scriitorului au inregistrat un asemenea declin, incat el, care izbutea intotdeauna sa adoarma odata cu chemarea la rugaciunea de dimineata, nu mai reusea acum sa inchida ochii nici dupa ce ciripeau in copaci primele pasari, nici dupa ce pescarusii isi luau zborul de pe acoperisuri. Mai rau era ca neajunsul care ii tulbura visele si somnul isi facea simtita prezenta si in paginile pe care le scria. Scriitorul baga de seama ca nu mai era in stare sa inzestreze cu insufletirea dorita nici macar cele mai simple propozitii, chiar de-ar fi fost sa le rescrie de douazeci de ori.