joi, 7 aprilie 2011

vineri, 30 aprilie 2010

May Flowers

Am folosit banda peste limita admisă pe domeniul gabitzu.eu, aşa că trebuie să aştept până mâine când işi face debutul luna MAI.

Rămâneţi sănătoşi alături de minunăţia versurilor lui NICHITA


Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain.
Abia am timp sa ma mir ca exist, dar
ma bucur totdeauna ca sunt
.
Nu ma realizez deplin niciodata,
pentru ca
am o idee din ce în ce mai buna
despre viata
.
Ma cutremura diferenta dintre mine
si firul ierbii,
dintre mine si lei,
dintre mine si insulele de lumina
ale stelelor.
Dintre mine si numere,
bunaoara intre mine si 2, intre mine si 3.
Am si-un defect un pacat:iau in serios iarba,
iau în serios leii,

miscarile aproape perfecte ale cerului.
Si-o rana intamplatoare la mana
ma face sa vad prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, razboaiele.
Dintr-o astfel de intamplare
mi s-a tras marea intelegere
pe care-o am pentru Ulise – si pentru
barbatul cu chip ursuz, Dante Alighieri.
Cu greu mi-as putea imagina
un pamant pustiu, rotindu-se
in jurul soarelui…
(Poate si fiindca exista pe lume
astfel de versuri.)
Imi place sa rad, desi
rad rar, avand mereu cate o treaba,
ori calatorind cu o pluta, la nesfarsit,
pe oceanul oval al fantaziei.
E un spectacol de neuitat acela
de-a sti,
de-a descoperi

harta universului în expansiune,
in timp ce-ti privesti
o fotografie din copilarie!
E un trup al tau vechi,
pe care l-ai ratacit
si nici macar un anunt, dat
cu litere groase,
nu-ti ofera vreo sansa
sa-l mai regasesti.
Imi desfac papirusul vietii
plin de hieroglife,
si ceea ce pot comunica
acum, aici,

dupa o descifrare anevoioasa,
dar nu lipsita de satisfactii,
e
 un poem inchinat pacii,ce are, pe scurt, urmatorul cuprins:
Nu vreau,
cand imi ridic tampla din perne,
sa se lungeasca-n urma mea pe paturi
moartea
,
si-n fiece cuvant tasnind spre mine,
pesti putrezi sa-mi arunce, ca-ntr-un rau
oprit.
Nici dupa fiecare pas,
in golul dinapoia mea ramas,
nu vreau
sa urce moartea-n sus
, asemeni
unei coloane de mercur,
bolti de infern proptind deasupra-mi…
Dar curcubeul negru-alei de alge,
de-ar bate-n tineretea mea s-ar sparge.
E o fertilitate nemaipomenita
in pamant si-n pietre si in schelarii,
magnetic, 
timpul, clipita cu clipita,
gandurile mi le-nalta
ca pe niste trupuri vii
.
E o fertilitate nemaipomenita
in pamant si-n pietre si in schelarii.
Umbra de mi-as tine-o doar o clipa pironita,
s-ar si umple de ferigi, de balarii!
Doar chipul tau prelung iubito,
lasa-l asa cum este, razimat
intre doua batai ale inimii mele,
ca intre Tigru si Eufrat.”     
         

luni, 12 aprilie 2010

Din nou, pe blogspot

Am revenit pentru moment pe blogspot.com. Şi o să continui să scriu şi să postez comentarii acolo unde gasesc că sufletul rezonează. Bun regăsit.


Iertaţi porumbeilor,
oameni, iertaţi porumbeilor,
iertaţi-i că sunt hulpavi şi puşi pe sfadă,
aşa cum vă iertaţi vouă inşivă,
iertaţi porumbeilor,
ascultaţi-le gânguritul sublim,
mai cu seamă în tet-a-tet.
Ce înseamnă, ce poate însemna scârnavia
pe care o lasă în urmă
sau bolile pe care le poartă în ciocuri,
ce pot însemna toate acestea
pe langă guşile lor superbe,
pe lângă marele simbol ?
Iertaţi porumbeilor,
oameni, iertaţi porumbeilor
şi apoi
iertaţi-vă vouă inşivă
aşa cum aţi iertat porumbeilor.

joi, 18 februarie 2010

Mutări

M-AM MUTAT AICI mulţumită lui Mircea Popescu
Site-ul e in curs de definitivare :)
Vă aştept cu drag !

miercuri, 17 februarie 2010

Soarele de aur

Soarele de aur, peştişorii
argintii prin stuf de peruzea,
verzi privelişti zări săgetătorii,
strigătul din sângele tău "da" !

Mai aproape-i sângele ca peştii
înota-vom pân' s-o face zi
amândoi pe cursul răvăşit al nopţii
inimile reci ne-om încălzi.

Verzi privelişti, zări săgetătorii
soarele-mi salută visul "da"
Soarele de aur, peştişorii
argintii prin stuful ce-nverzea.

marți, 16 februarie 2010

Dincolo de nori




Noaptea m-a ascuns în întuneric până a răsărit luna poleită cu vedenii de argint. Oare cum o fi fost la începutul lumii? Exista atunci un frumos grandios, frumosul pur în care se măsurau gesturile ? Căror legi se supunea universul de sensuri adânci când puterea din lumina aştrilor erau singurele şanse ale vieţii? Ce însemna înţelegerea că fiecare secundă de viaţă reprezintă o alegere ?



luni, 15 februarie 2010

Vino, orbule

Vino, orbule
am să te ajut să treci strada.
A fost pesemne un dezmăţ al maşinilor
ori s-au lenevit măturătorii,
asfaltul e lunecos al naibii.
Ah, ce mai mint !
De fapt îmi doresc
satisfacţia minimă
de a fi ajutat un orb să treacă strada.
De fapt
am de gând să-l urmez pe acest orb;
nu mai ştiu
încotro s-o apuc.
Am nevoie de o călăuză,
de preferinţă un orb.
Orbii nu umblă niciodată
fără ţintă.



duminică, 14 februarie 2010

Cu atâta grijă

Te-am cules din adânc de fântână
şi te-am adus acasă pe drum ocolit,
cu atâta grijă de a nu te pierde
încât după câţiva paşi am înfrunzit.
Te-am amestecat în aluatul cuminte
şi te-am frământat îndelung fermecată
încât nepăzită, propria-mi umbră
s-a strecurat în aluat.
Apoi te-am aşezat uşor pe vatră
şi te-am copt din amiază în amurg
tot furând cu ochii, de departe
din trupul tău câte-un coltuc.

joi, 11 februarie 2010

A reprima


Anecdota:
"Joe şi micuţa lui fiica s-au dus să viziteze un parc de distracţii. Pe drum s-au oprit să mănânce - le era foame. După ce şi-au potolit foamea au continuat plimbarea prin parc. Trecând pe lângă o tonetă cu floricele de porumb, micuţa a spus: 'tati vreau...' dar Joe i-a luat-o înainte şi i-a cumpărat floricele. Apoi, când au ajuns în dreptul unei tonete de îngheţată micuţa a strigat din nou : 'tati, vreau...' Joe s-a oprit, dar de data aceasta a spus: 'Vrei, vrei! Ştiu ce vrei - îngheţată !'
'Nu, tati !- s-a smiorcăit ea - vreau sa vomit !'.
 Ea asta voia de la inceput."


Dar cine a înţeles ? 
A reprima înseamnă să nu-ţi asculţi natura intimă. Reprimarea este un truc care te face sa lupţi împotriva ta prin crearea unui conflict interior care slăbeşte voinţa.

Recomandare

Dacă aveţi 20 de minute încercaţi chestia asta :)

miercuri, 10 februarie 2010

Speranţe


Într-o lume măsurată într-un vas de sticlă viaţa nu cunoaşte griji. E îndestulătoare, după dărnicia stăpânului. E spaţiu de-ajuns. Şi lumină. Peisajul de verde sănătos e mai ceva ca în Ţara Utopiei.
Acolo s-a născut şi floarea apelor adusă la lumină pe oglinda ei. Pluteşte ca un nufăr mărunt, mărunt. Când se coace, bobocul se ridică la capătul unui fir de spirală. Unele fire poartă însemnul copilelor, altele ale feţilor frumoşi. Din ultimii se desprind bulgăraşi de aur care plutesc abandonaţi pe apă în căutarea fecioarelor. În clipa în care se cunosc, speranţele devin realitate. Un miraj sub sticlă, o mişcare prin sine sub privile noastre nestânjenite, discrete.

marți, 9 februarie 2010

Săbuinţă



Într-un pumn de ţărână, sub un colţ ascuţit de stâncă se ridica un mănunchi de flori albe, cu petale ca nişte raze stelate ocrotind un miez întunecat, aproape negru. La marginea petalelor strălucea o aureolă din lumină tremurată. Căutătorul meu s-a opintit pentru ultima oară şi s-a aruncat să smulgă florile. Într-o clipă de gândire m-am hotărât, l-am prins de mână şi i-am spus:
- Să lăsăm să vină şi alţii să cunoască bucuria dulce la capătul unui suiş anevoios. Să lăsăm acolo floarea de colţ.
M-au cuprins fiorii când am măsurat îndepărtarea.

luni, 8 februarie 2010

Emoţii



Deşi trăim stări afective vii şi puternice încercăm şi reuşim de cele mai multe ori să transmitem în exterior doar linişte. În unele cazuri stările emoţionale devin stimuli pentru faptele noastre şi sporesc puterea atunci când "de bucurie, omul este în stare să răstoarne munţii" şi în acest gen de stare afectivă omului îi este greu să tacă. Alteori avem o atitudine contemplativă sau defensivă atunci când de frică "ni se taie picioarele". Însă de foarte multe ori omul se închide în sine atunci când trăieşte un sentiment puternic şi ceea ce decurge din asta îmbracă un aspect frumos dar steril.

duminică, 7 februarie 2010

Ninge

Ninge cu duminici.
Zăpada îngheţată trozneşte sub picioare.O lună de-o albeaţă halucinantă luminează dinspre hăuri străzile oraşului tăcut. Aerul rece şi proaspăt mă îmbată ca de-o bucurie rară şi secretă iar eu ştiu ce este: fericirea care se colorează violent cu luminile infernului.Din gândirea suverană şi divină care ne supraveghează urâtul şi  alungă ranchiuna lăsând altora izbânzile, se desprinde acceptarea ideii că existăm.

sâmbătă, 6 februarie 2010

Doişpe, treişpe



La gradul doisprezece pământ şi mare-s una
Ca velieru-n hulă e-al lumii plâns barbar.
Se rup pocnind parâme, stâlpi de granit sparg duna,
Şi forme zboară. Rupte-s bufnind, crengi de stejar.

La gradul doisprezece silit să ieşi din casă,
Să-ţi iei de la prieteni rămasul bun - cam greu!
S-ar cuveni mai bine o bombăneala trasă,
Dar ochiu-ţi lăcrimează un straniu curcubeu !

La gradul doisprezece furtuna sufletească
Cu ce-o măsori, cu ce străbate-n sânge ?
Măsura nu e, cât ar mai vrea sa crească,
Nu-mi explica fiorul, nici chinul cât s-ar strânge !

La gradul doisprezece în barca de salvare
Se sfarmă nava albă când val metalic trece,
Prin ziua sfâşiată ca pescăruşu-n zare.
La gradul doisprezece plus unu, treisprezece !

La gradul treisprezece stârnită-n om furtuna.
Cu vremea s-or retrage în matcă apa, viaţa,
De mentă-nfloritoare oraşul iar răsună,
Din nou curat ne-ntâmpini soare : bună dimineaţa !



şi o piesă genială, Enjoy !


joi, 4 februarie 2010

Vis


Fie-ţi urcuşul preasfânt,
Soare,
ce urci cu tărie, pururi
realcătuindu-mă
după înalta voia ta.
Infaşă-mă
într-o mănuşă.

De dincolo de fereastră
un tânar arbore
întinde mâna.

Copilul a văzut în somn
o jucărie nemaivăzută.
Fie-i să aibă parte
de o mănuşă caldă
şi nedespărţitoare-de-mână.

Recomandare







foto


Oferta de coaching gratuit cu ocazia Săptămînii Internaționale de Coaching e mai bogată. Astfel că Ioan Nicuţ te invită să ai curaj şi să profiţi de o şedinţă gratuită. Ești sigur că vrei să pierzi ocazia să lucrezi cu un coach profesionist certificat de o școală din Statele Unite? 




Contactează-l prin intermediul inbox-ului de pe Facebook şi fă-ţi o bucurie.De ce nu  ?


marți, 2 februarie 2010

Nimeni nu vrea să stea "gol" în mijlocul străzii

"Şi când cineva spune: "Descotoroseşte-te de această viaţă nefericită, renunţă la suferinţele pe care le cari inutil dupa tine" intervine o problemă foarte semnificativă: "Asta e tot ce am! Daca mă descotorosesc de ea o sa fiu un nimeni, îmi voi pierde identitatea. Cel puţin acum sunt cineva - cineva nefericit, cineva trist, cineva în suferinţă. Dacă renunţ la toate astea, întrebarea care se pune este: Care va fi identitatea mea ? Cine sunt eu ? Nu ştiu care este drumul înapoi acasă şi tu mi-ai luat ipocrizia, falsul cămin care mi-a fost creat de societate. Nimeni nu vrea să stea gol în mijlocul străzii. Este mai bine să fii nefericit - cel puţin ai ce să porţi cu toate că este vorba de nefericire - însă nu-i niciun rău în asta; toţi ceilalţi poartă acelaşi fel de haine. Dacă renunţarea la nefericire este într-adevar atât de uşoară pe cât spun eu că este, atunci toate religiile contrafăcute ar dispărea. Extazierea trebuie să fie făcută dificilă - aproape imposibilă - astfel încât oamenii să nu poată să spere în ea decât într-o viaţă viitoare, după călătorii îndelungate şi grele. Vreau să devii sensibil, sensibil din punct de vedere estetic la toate aceste lucruri. Te vor face să fii mai uman, vor crea în tine o mai mare delicateţe, o mai mare recunoştinţă faţă de existenţă Şi în cazul meu nu este vorba de o chestiune teoretică. Pur şi simplu am acceptat neantul ca fiind o uşă - pe care o numesc meditaţie, care este doar un alt nume pentru neant. Iar în momentul în care se petrece neantul începi brusc să te afli faţă în faţă cu tine însuţi şi toată nefericirea dispare. Primul lucru pe care îl faci este pur şi simplu să râzi de tine, de cât de idiot ai putut să fii. Această nefericire nu a existat niciodată; tu ai creat-o, cu o mână şi ai încercat să o distrugi cu cealaltă - şi natural că ai fost scindat. Este absolut uşor, simplu. Cel mai simplu lucru din existenţă este să fii tu însuţi. Nu necesită niciun pic de efort; te afli deja acolo. Doar o aducere aminte... doar să te descotoroseşti de toate ideile stupide pe care ţi le-a impus societatea. Taci, stai la uşa neantului; încă un pas în faţă şi ai descoperit cea mai mare comoară care te aşteaptă de mii de vieţi." Osho


Pentru cunoscători: C.G.Jung s-a inspirat în cercetările sale din tradiţiile orientale: kabala, hinduism şi din astrologie pe care le cunoştea la perfecţie. Nu a dispreţuit nimic din acest amestec intercultural câtă vreme putea să explice "cunoaşterea şi experienţa" umană. Jung presimţea că civilizaţia noastră va avea multe de învăţat de la Orient iar interesul actual pentru budism este o confirmare în acest sens.


luni, 1 februarie 2010

Din libertate


Iată de ce dacă eşti profund îndrăgostit de mine va exista şi o rezistenţă profundă. Ele se echilibrează una pe cealaltă. Oriunde există dragoste există şi rezistenţă. Din orice loc de care te simţi puternic atras ţi-ar plăcea să şi evadezi pentru că a fi puternic atras înseamnă să încerci abisul şi să constaţi că nu mai eşti tu însuţi.Când dragostea este puternică, ego-ul poate încerca să triumfe chiar pentru o bătălie pierdută. De aceea mulţi oameni trăiesc fără dragoste preferând un ego triumfător. Însă atunci când din libertate vine şi capitularea, omul se îmbracă de o sublimă frumuseţe iar esenţa sa lăuntrică îi înnobilează mintea.

duminică, 31 ianuarie 2010

Când nu ştim unde rulează filmul

Ochii care privesc fumuseţea o şi creează. Inima care simte frumuseţea o şi transmite. Mintea care gândeşte binele îl şi înmulţeşte. Pentru că oamenii au reprezentări cu ajutorul percepţiei, lumea adevărată se află în interiorul nostru iar ceea ce credem că este în afară reprezintă o proiecţie. Filmul experienţelor umane se desfăşoară pe ecranul interior. Ceea ce vedem a fi experienţă reală palpabilă a vieţii este „ecranul de la cinema”. Confuzia pe care o facem la acest nivel este milenară iar oamenii se chinuie să devină conştienţi că „lumea palpapabilă este ecranul” deşi filmul rulează în mintea noastră.De câte ori ne repezim să schimbăm realitatea acţionând asupra celor din jurul nostru şi de câte ori alergăm înnebuniţi să schimbăm circumstanţele e ca şi cum la cinematograf ne-am repezi să schimbăm filmul prin acţiuni asupra ecranului. Acest tertip ne reuşeşte uneori numai pentru că de fapt am schimbat filmul în mintea noastra.Când nu ne reuşeşte este pentru că am uitat unde ruleaza filmul; vrem să schimbăm imaginile de pe ecran în timp ce în minte rulează exact ceea ce nu vrem sa fie. A doua confuzie provine din neînţelegerea că oricare altul din preajma noastră face aceeaşi confuzie, adică îşi creează propriul film.Când filmele se potrivesc vedem lumea cu aceeaşi ochi; reuşim să comunicăm, să ne apropiem, să ne sprijinim, să creăm împreună în diferite moduri. Când filmele noastre conţin diferenţe esenţiale, personaje, concepte şi idei diferite s-ar putea chiar să fim în conflict. Suferinţa poate dispare atunci când înţelegem că scenariile se schimbă în mintea noastră asumându-ne în acelaşi timp schimbarea pe care o pot aduce cu sine orice alt scenariu, actori şi evenimente.