Recomandare

foto

Oferta de coaching gratuit cu ocazia Săptămînii Internaționale de Coaching e mai bogată. Astfel că Ioan Nicuţ te invită să ai curaj şi să profiţi de o şedinţă gratuită. Ești sigur că vrei să pierzi ocazia să lucrezi cu un coach profesionist certificat de o școală din Statele Unite? 

"Prima serie de 14 sesiuni gratuite de COACHING epuizata. Am extins-o cu una noua de 10 din care am consumat deja 2. Te bagi sau ratezi?"

Contactează-l prin intermediul inbox-ului de pe Facebook şi fă-ţi o bucurie.De ce nu  ?

Nimeni nu vrea să stea "gol" în mijlocul străzii

"Şi când cineva spune: "Descotoroseşte-te de această viaţă nefericită, renunţă la suferinţele pe care le cari inutil dupa tine" intervine o problemă foarte semnificativă: "Asta e tot ce am! Daca mă descotorosesc de ea o sa fiu un nimeni, îmi voi pierde identitatea. Cel puţin acum sunt cineva - cineva nefericit, cineva trist, cineva în suferinţă. Dacă renunţ la toate astea, întrebarea care se pune este: Care va fi identitatea mea ? Cine sunt eu ? Nu ştiu care este drumul înapoi acasă şi tu mi-ai luat ipocrizia, falsul cămin care mi-a fost creat de societate. Nimeni nu vrea să stea gol în mijlocul străzii. Este mai bine să fii nefericit - cel puţin ai ce să porţi cu toate că este vorba de nefericire - însă nu-i niciun rău în asta; toţi ceilalţi poartă acelaşi fel de haine. Dacă renunţarea la nefericire este într-adevar atât de uşoară pe cât spun eu că este, atunci toate religiile contrafăcute ar dispărea. Extazierea trebuie să fie făcută dificilă - aproape imposibilă - astfel încât oamenii să nu poată să spere în ea decât într-o viaţă viitoare, după călătorii îndelungate şi grele. Vreau să devii sensibil, sensibil din punct de vedere estetic la toate aceste lucruri. Te vor face să fii mai uman, vor crea în tine o mai mare delicateţe, o mai mare recunoştinţă faţă de existenţă Şi în cazul meu nu este vorba de o chestiune teoretică. Pur şi simplu am acceptat neantul ca fiind o uşă - pe care o numesc meditaţie, care este doar un alt nume pentru neant. Iar în momentul în care se petrece neantul începi brusc să te afli faţă în faţă cu tine însuţi şi toată nefericirea dispare. Primul lucru pe care îl faci este pur şi simplu să râzi de tine, de cât de idiot ai putut să fii. Această nefericire nu a existat niciodată; tu ai creat-o, cu o mână şi ai încercat să o distrugi cu cealaltă - şi natural că ai fost scindat. Este absolut uşor, simplu. Cel mai simplu lucru din existenţă este să fii tu însuţi. Nu necesită niciun pic de efort; te afli deja acolo. Doar o aducere aminte... doar să te descotoroseşti de toate ideile stupide pe care ţi le-a impus societatea. Taci, stai la uşa neantului; încă un pas în faţă şi ai descoperit cea mai mare comoară care te aşteaptă de mii de vieţi." Osho

Pentru cunoscători: C.G.Jung s-a inspirat în cercetările sale din tradiţiile orientale: kabala, hinduism şi din astrologie pe care le cunoştea la perfecţie. Nu a dispreţuit nimic din acest amestec intercultural câtă vreme putea să explice "cunoaşterea şi experienţa" umană. Jung presimţea că civilizaţia noastră va avea multe de învăţat de la Orient iar interesul actual pentru budism este o confirmare în acest sens.

Din libertate

Iată de ce dacă eşti profund îndrăgostit de mine va exista şi o rezistenţă profundă. Ele se echilibrează una pe cealaltă. Oriunde există dragoste există şi rezistenţă. Din orice loc de care te simţi puternic atras ţi-ar plăcea să şi evadezi pentru că a fi puternic atras înseamnă să încerci abisul şi să constaţi că nu mai eşti tu însuţi.Când dragostea este puternică, ego-ul poate încerca să triumfe chiar pentru o bătălie pierdută. De aceea mulţi oameni trăiesc fără dragoste preferând un ego triumfător. Însă atunci când din libertate vine şi capitularea, omul se îmbracă de o sublimă frumuseţe iar esenţa sa lăuntrică îi înnobilează mintea.

Când nu ştim unde rulează filmul

Ochii care privesc fumuseţea o şi creează. Inima care simte frumuseţea o şi transmite. Mintea care gândeşte binele îl şi înmulţeşte. Pentru că oamenii au reprezentări cu ajutorul percepţiei, lumea adevărată se află în interiorul nostru iar ceea ce credem că este în afară reprezintă o proiecţie. Filmul experienţelor umane se desfăşoară pe ecranul interior. Ceea ce vedem a fi experienţă reală palpabilă a vieţii este „ecranul de la cinema”. Confuzia pe care o facem la acest nivel este milenară iar oamenii se chinuie să devină conştienţi că „lumea palpapabilă este ecranul” deşi filmul rulează în mintea noastră.De câte ori ne repezim să schimbăm realitatea acţionând asupra celor din jurul nostru şi de câte ori alergăm înnebuniţi să schimbăm circumstanţele e ca şi cum la cinematograf ne-am repezi să schimbăm filmul prin acţiuni asupra ecranului. Acest tertip ne reuşeşte uneori numai pentru că de fapt am schimbat filmul în mintea noastra.Când nu ne reuşeşte este pentru că am uitat unde ruleaza filmul; vrem să schimbăm imaginile de pe ecran în timp ce în minte rulează exact ceea ce nu vrem sa fie. A doua confuzie provine din neînţelegerea că oricare altul din preajma noastră face aceeaşi confuzie, adică îşi creează propriul film.Când filmele se potrivesc vedem lumea cu aceeaşi ochi; reuşim să comunicăm, să ne apropiem, să ne sprijinim, să creăm împreună în diferite moduri. Când filmele noastre conţin diferenţe esenţiale, personaje, concepte şi idei diferite s-ar putea chiar să fim în conflict. Suferinţa poate dispare atunci când înţelegem că scenariile se schimbă în mintea noastră asumându-ne în acelaşi timp schimbarea pe care o pot aduce cu sine orice alt scenariu, actori şi evenimente.

Poezie de sâmbătă

Cântec

"Ciolănoasă-mi stă vederea
ca şi cum ar îngheţa
o ninsoare pe puterea
doamnă, doar a dumneata.

Dacă mergi se mişcă lumea
dacă stai se naşte oul
Se repetă astăzi ciuma
a urechilor - ecoul.

Rupe-mi tu ce este rupt,
Curcubeul, beul, eul
Doamnă veşnic dedesubt
îţi sărută talpa zeul."

NICHITA STĂNESCU

Fântâna seacă

foto

Într-o dimineaţa m-am trezit pustie ca o fântână secată.Ghizdurile nu mai adulmecau din adâncul întunecat mireasma de limpede şi nici cumpăna nu mai gemea sub dulcea povară.Un pumn de nisip,atât mai făgăduia fântâna.Nu mă mai priviti ochi şi guri de copii! Singurătatea nu începe când copiii cresc mari şi se duc,ci când nu mai ai ce le da.Unde-mi sunt stropii sonori,unde sunt? Îmbiaţi trecatorii:"beţi,o beţi oameni şi ierburi, cufundaţi-vă chipul în vadră. Găleata zdreleşte scrăşnind seaca piatră.

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema.


later edit:
Ajnanina mi-a trimis un cadou vizual. Merită să-l priviţi
Iar eu postez aici continuarea pana la 970 de semne. Mi-a parut rau dar si provocator sa-i  modific sensul final.

Look at me

foto

Maniera este expresia involuntară sau incidentală pe care o dăm gândurilor şi sentimentelor noastre cu ajutorul privirii, tonului şi gesturilor.Priveşte chipul celui cu care vorbeşti dacă vrei să-i cunoşti adevăratele sentimente fiindcă omul îşi poate stăpâni mai uşor vorbele decât expresia feţei. Anumite acţiuni pot fi făcute cu intenţie (bună sau rea), iar anumite declaraţii pot fi repetate din rutină. Modul în care facem o favoare este de multe ori socotit mai de preţ decât însăşi favoarea. Obligaţia reală poate izvorî dintr-o serie de motive îndoielnice: vanitate, afectare sau interes; cordialitatea persoanei care ţi-a făcut binele şi care te întreabă ce mai faci sau îţi strânge mâna, nu poate da loc niciunei interpretări greşite. Felul în care faci ceva, indiferent ce, marchează măsura şi forţa gestului şi decurge în chipul cel mai nemijlocit din sentimentele tale imediate sau obişnuite punându-şi pecetea pe caracterul faptei; restul de acţiuni poate fi executat şi de un automat.

Thinking

desen

Cât de mic este cosmosul, cât de jalnic şi de plăpând în comparaţie cu luciditatea umană, cu o singură amintire individuală şi cu exprimarea ei în cuvinte. Pentru amintirile şi impresiile copilăriei suntem recunoscători. Ele ne-au oferit un veritabil Eden de senzaţii. Nimic nu este mai plăcut sau mai ciudat decât să meditezi la fiorii care  aparţin armonioasei lumi a copilăriei perfecte şi care deţine în memoria noastră un contur plastic firesc, trasat fără efort. Abia când apar amintirile adolescenţei memoria începe să devină capricioasă şi posacă.În ceea ce priveşte capacitatea de a înmagazina impresii, copiii trec printr-o perioada de geniu, de parcă destinul încearcă să fie drept cu ei dăruindu-le mai mult decât li se cuvine având în vedere cataclismul care urmeaza să lichideze lumea pe care au  cunoscut-o.Dar chiar si asa, misterul individual ne va chinui mai târziu.Nu poţi găsi nici în mediul înconjurător şi nici în ereditate instrumentul care modelează şi care imprimă vieţii complicatul filigran al cărui model devine vizibil doar atunci când lumina artei este făcută să răzbată prin tichia de măscărici a vieţii.

Comunicare

foto

A comunica – un verb obsedant al călătoriilor, al epocii contemporane. Comunici cu pietrele străzii, cu zidurile, cu apa şi orologiile bătând orele, cu feţele întâlnite întamplator pe stradă, cu oamenii lângă care stai la o masă, cu bătrânele doamne şi domni pe care îi întrebi ceva pe stradă - direcţia spre nu stiu ce muzeu sau staţie de metrou –şi amabilitatea lor, graba lor să-ţi răspundă, să-ţi clarifice totul.

Însă de atâtea ori mă lovesc de suprafeţele agreabile, de acest comunicabil-incomunicabil alunecos, un fel de graniţe care aparţin altui timp, străin, ostil, grăbit. Felul singular al unora – perfect adaptat – oameni ai unui alt ritm – ştiinţa lor de a rămâne deasupra, neimplicaţi, felul indiferent în care te aproba, distant : „ Oh, da ?… de acord !” Mi se pare că nici nu mai ştiu să deteste, să se exalteze, să fie sentimentali, să fie buni, nebuni, egoişti, grosolani, dar…fireşti! Nu, ei sunt perfect politicoşi, distanţi „Oh, da?” – ceva între exclamare şi interogaţie, un acord neutru, neangajant de fapt, superioară detaşare – un fel de a aluneca în discuţii, de a reteza discuţii.

Doamne, de atâtea ori le-am invidiat detaşarea, de atâtea ori m-a intrigat acest fals interes – amuzament de fapt, această pojghiţă de atenţie, răsul de suprafaţă, fără vârstă, uniformizant ! Dar i-am cunoscut atât de puţin – şi apoi cine poate spune care-i felul de participare cel mai omenesc , cel al milei, curiozităţii, interesului până la asfixie, „grija” aproapelui sau felul acesta al lor elegant, liber, expeditiv – acest sentiment social contemporan – de neparticipare,  izolare – autoaparare ?

 Pentru că nu am timp pentru sufletul meu, adică să creez ceva bun, am postat acest text mai vechi. Vă aştept să-l comentăm împreună.

HELP !!!

Şi tu poţi contribui ! Orice sumă, cât de mică, poate salva viaţa IOANEI , o tânără de 17 ani, elevă la Liceul Gheorghe Lazăr din Bucureşti, care a fost diagnosticată cu cancer rinofaringian.

Fă cunoscut acest APEL, te rog !


Update:
conturile deschise pe numele mamei, Spahiu Laura  la Banca CR Firenze Grant :
Cont RON : RO 18DARO001800060328RO01
Cont EUR : RO72DARO001800060328EU01
Codul Swift: DAROROBU


sau la BCR in contul:
RO47RNCB0318083497360001


Familia tinerei vă mulţumeşte pentru generozitate !