vineri, 18 decembrie 2009

Din Visul unei nopţi de iarnă



"Pân'la genunchi mi s-ar fi scufundat piciorul,
dacă-aş fi vrut să calc peste gheaţă,
până la cot mi-ar fi intrat mâna
de-aş fi voit să mă sprijin mai bine,
de trunchiul bradului de lângă mine.

Dar eu abuream trântit în zăpada
ce se topea, mi se topea sub trup.
Apoi se topea pământul şi piatra,
şi m-aş fi agăţat de cer,
dar mi-era teamă că-l rup."
fragment din Visul unei nopţi de iarnă/NICHITA STĂNESCU

12 comentarii:

Vania spunea...

Cerul, ce-i drept, e destul de fragil...

elena marin-alexe spunea...

Raza de soare! Iti imbratisez blogul cu un Premiu! Te astept sa-l ridici, daca vrei.

Cristian Lisandru spunea...

Cât de frumos a fost surprinsă fragilitatea cerului...

gabi spunea...

Vania,
ca orice fragilitate a spatiului infinit :)

gabi spunea...

Elena,
imediat vin, multumesc pentru imbratisare. Hai la plimbare pe taramuri de visare :)

gabi spunea...

Cristian Lisandru,
Nichita a fost neintrecut in astfel de gesturi subtile. Si mai este fiindca poezia lui ne daruieste in fiecare zi.

ARIPI DE FLUTURE spunea...

superba poezie ai postat

gabi spunea...

Fluturas,
a fost o stare de spirit care s-a inrudit timid ca acest fragment ilustru.

giulia spunea...

superbe versurile lui Nichita Stanescu

gabi spunea...

Giulia,
inegalabil, poetul sufletului meu !

Tasha spunea...

Frumoasa poezia cat si imaginea....imi plac!

gabi spunea...

Tasha,
bine ai venit !