Am promis la un moment dat că voi vorbi puţin despre semnificaţia şi interpretarea viselor. Freud spunea că orice vis în curs de formare impune, prin concursul inconstientului, ceva anume din partea Eului. Ceea ce visul remarcă este fie satisfacerea unei pulsiuni, fie lichidarea unui conflict ori înlăturarea unei îndoieli şi de ce nu, realizarea unui proiect.Conţinutul visului poate apare ca un veritabil mesaj purtător de sens. Există şi o clasificare făcută de Jung în: vise compensatorii care prin desfăşurarea lor re-fac o situaţie dezagreabilă sau chiar o experienţă eşuată prin aportul unei "reparaţii" compensatorii. Visele conflictuale apar ca urmare a unor situaţii de viaţă care ne pun în imposibilitatea de a ne manifesta liber sau care, dimpotrivă, readuc în prim plan conflicte pe care nu le putem rezolva şi care ne domină. Există în aceasta clasificare, iată, şi visele penibile care sunt contrare modului nostru de a gândi şi a acţiona. Ele sunt legate de situaţii conflictuale care au generat stări complexuale (inferioritate sau culpabilitate). Wow, staţi aşa că uneori, suntem "vizitaţi" noaptea de coşmare care sunt vise terifiante şi cu o mare încărcătură de agresivitate şi pericol.Clar, ele se leagă de unele trăiri anterioare în care predominau primejdia şi situaţiile ameninţătoare.Visele absurde, căci există şi aşa ceva sunt vise aparent inexplicabile dar cu o încărcătură simbolică extrem de complexă şi greu de descifrat (aceste vise sunt frecvente în special în cazurile unor tulburări clinice latente sau patologii grave). Şi cred ca v-aţi fi plictisit peste măsură dacă aceasta clasificare nu ar fi conţinut şi visele profetice cu caracter de premoniţie.Ei, aici e vorba de materialul arhetipal depozitat în sfera inconstientului colectiv şi care încearcă să redea într-o formă simbolică deosebit de complexă, frămîntările omului sau ale grupului social, legate de o problema supraindividuală.
Veste bună ar fi că este bine şi sănătos să visăm.Indiferent de forma lor, visele au rolul de a satisface Eul individual şi de a descărca într-o formă sublimată inconştientul de tensiunea acumulată.Mi-aş dori să vă fi fost de ajutor în identificarea tipului de vis în care intraţi atunci când dormiţi.Foarte mulţi oamenii se sperie de visele din timpul somnului şi caută diverse interpretări.Mult mai util ar fi să le privim ca pe nişte prieteni devotaţi ce ne şoptesc noaptea numai nouă, cât de tulburi sau limpezi sunt apele acolo, în interior.






43 de comentarii:
interesant. de putine ori mi s-a intamplat sa tin minte visele din urma cu o noapte. dar cand reuseam asta ma simteam intr-un fel anume. de parca as fi primit niste informatii care pareau sa-mi raspunda la niste intrebari.
Dane,
intuitia ta functioneaza perfect. Nu trebuie sa fii savant ca sa-ti dai seama ca e vorba despre tine insuti atunci cand visezi (in somn).
Stiu ca e greu de retinut continutul visului. Unii si-l noteaza imediat ce s-au trezit daca li se pare ca ar trebui sa retina ce-a vrut inconstientul prin vis sa scoata pe tapet :)
Ma bucur ca treci pe aici :)
Gabita,
te citesc
si te citez, sper ca nu te superi;
mergind dupa "Raza ta de soare", am ajuns "Pe alee" si am inteles ce-i cu PA-ul.
Imi place!
Cu visele stau mai rau, nu visez sau nu retin nimic.
Vise placute si realizabile iti doresc
Hera Mariana,
Ma bucur ca ti-am fost "cale" spre PA. Calea cea mai bine trasata o are Calin.
Dar eu te astept pe alee, daca-ti place :)
Hei, nu sunt un mare diagnostician insa iti pot spune cu siguranta ca ar fi bine sa te lasi in voia visului. Cum ? Incercand sa te relaxezi mai mult inainte de a aseza fruntica pe perna.
Vise placute nocturne si vise realizabile de zi cu zi sa avem :)
La multi ani si vise frumoase, corect interpretate si frumos aduse la viata! :)
Si multa fericire
Cred că am unele vise a căror interpretare nu vreau să o aflu. :D
Odata chiar am visat o chestie care a doua zi s-a întâmplat întocmai. Asta niciun psihanalist nu cred că o poate explica.
Multumesc pentru postarea promisă! :)
Flori,
multumesc de vizita si de citire, bine ai venit.
E corect ce spui.
Cineva care nu viseaza nu poate scoate la suprafata gandurile din subconstient.
Nu exista fiinta umana care sau nu aiba nimic de reprimat decat foarte rar, in religiile orientale prin marii indrumatori spirituali care au ca tabiet obligatoriu meditatia.
Stii ca prima trauma a fiintei umane este ruperea cordonului omblical ?
Numai bine, te mai astept.
Andi,
multumesc, scumpa fiinta !
La multi ani si bucurii continue si tie !
Florin,
cu placere.
E mult de discutat. Fii sigur ca sunt multe aspecte atat de fine si subtile incat nici nu le banuim. Psihismul poate fi extrem de complicat iar un psihanalist nu face altceva decat sa te indrume pentru a-ti revela singur acele adevaruri care-ti apartin. Iar ceea ce nu vrei sa afli, cu atat mai putin poate sa o faca altcineva in locul tau :D
Zici ca ai avut parte de un vis profetic, premonitoriu ? Misto...
Eu n-am priceput decat esentialul, e bine sa visezi :)
Lordule,
punct lovit :))
interesant, de la un timp nu mai retin ce visez:(
Fluturas,
cum spuneam, bucura-te ca visezi. E foarte dificil de retinut fiindca visele dureaza cateva secunde pana la cateva minute cel mult :)
Iar daca nu iti amintesti inseamna ca visele tale sunt "blande" fiindca cele terifiante raman mai mult timp in memorie :)
scz intarziere numa ce am ajuns acasa am un mesaj foarte important si suna cam asa
La multi ani!!!
1 decembrie
trecut de cateva minute :(
Trebuie să recunosc că nu prea visez... Când visez e clar că nu dorm bine. De vise profetice nici nu se pune problema, cel puţin în cazul meu. Cred că visez prea mult cu ochii deschişi şi de aceea visele mele se odihnesc atunci când vine noaptea...
am citit cu placere; tema e inepuizabila...
cum se poate transforma visul intr-un instrument de autocunoastere:
http://www.explorarea-visurilor.ro/cum-se-exploreaza-visul/intrebari-de-baza-despre-vis/
Agitatia mea launtrica de zilele astea inca nu se traduce in vreun fel in visele de noapte. Azi-noapte am visat ca eram cu el in Irlanda... Un orasel vesel, la poalele muntelui, cu oameni buni si relaxati, cu pub-uri din care razbatea muzica irlandeza, cu lumini multe si forfota nu obositoare, ci o forfota de voie buna :) Splendid!
Incredibil !
De multe ori mi s-a intamplat sa ma sincronizez oarecum cu Ajnanina... Abordam subiecte asemanatoare. Acum a inceput sa mi se intample si cu tine ? :P
Cred că subiectul e extrem de vast. Aşteptăm continuarea?
Ce ai scris, cel puţin mie, naşte o grămadă de întrebări. De ex, cum putem face deosebirea între un vis absurd şi unul premonitoriu?
Pe lângă întrebările legate strict de ce ai scris, eu mai am una - cum aş putea face să reţin mai multe din ce visez? Eu visez foarte mult, dar reţin extrem de puţine.
eu n-am mai visat de milioane de zile; de fapt as putea numara pe degetele visele de care mi-am amintit;
dar promit sa-mi dau silinta de acum inainte:)
Cristi,
la multi ani sa fie !
Lisandru Cristian,
stiu ca visezi cu ochii deschisi si uite cate de frumos ai fost rasplatit :)
Ai dreptate,
exista o senzatie de disconfort a doua zi dupa vis, dar e relativa sau de moment.Este efectul picaturii de subconstient care "striga". Sa n-o ignoram, zic eu...
cristian,
ma bucur. In cazul asta, o sa va mai plictisesc cand si cand, fara sa exagerez :)
Ajnanina,
stiu ca esti documentata si multumim pentru link :)
Cristia mea draga,
ai putintica rabdare...spunea Caragiale :))
Unele reactii asteapta sa se manifeste vieti intregi (si sunt convinsa ca stii).
Splendid visul cu Irlanda. Crezi ca e posibil sa fie un "vis compensator" ?
Leo,
trei cucuiete, nu-i asa ? :))
Pai, bucura-te ca si eu o fac ;)
Cell,
punem de-o continuare daca lumea o cere ...hehe, multumesc, imi face reala placere sa vorbesc despre psihism dar nu vreau sa va plictisesc fiindca sunt multi oameni extrem de reticenti in ale autocunoasterii si incep sa arunce cu vorbe in necunostinta de cauza doar pentru ca simt nevoia sa se "apere" de ei insisi.
Mi-ai pus niste intrebari si as prefera sa-ti raspund in "privat" Ok ? Lasa-mi o adresa de mail ;)
Oricum e foarte sanatos pentru tine ca visezi mult. Asta inseamna ca "descarci" din subconstient la fel de mult si ca-ti mentii un bun echilibru emotional.Cei care nu pot face asta,la un moment dat
cedeaza.Am mai spus-o: subconstientul incarcat cu sentimente de vina si cu frustrari functioneaza ca o "bomba cu ceas" si face bum cand nu te astepti.
Insa, nu este la fel de important sa retii ceea ce visezi si sper ca n-am lasat sa se inteleaga asta. Doar ca ar fi interesant pentru tine. Ai reusi sa te intelegi si eventual sa aplanezi anumite conflicte interioare. Ai putea deveni mai concesiv cu anumite nevoi.
Sa retii doar ca visul e prietenul tau si ca exprima in special dorinte refulate. De retinut este si faptul ca visul ne deruteaza a doua zi prin faptul ca "personajele" nu sunt chiar cele din realitate. El nu este o copie fidela a realitatii ci doar transmite un mesaj iar intelgerea acestuia poate dura...De cele mai multe ori ea vine ca o revelatie cand te astepti mai putin.
Visul ne poate plimba, in momentele cele mai relaxate ale psihicului, pe cele mai iubite la propriu strazi ale copilariei...
Paul,
cateodata nu e atat de facil sa visezi. Si eu ma oftic cand nu mi se intampla...
Iar daca "beculetele" tale
semnalizeaza acum o noua stare de constientizare...cum sa-ti spun ? mingea e la tine :)
Gabi Dumitrescu,
bine ai venit pe aici. Multumesc.
Nu stiu daca ai blog dar eu n-am putut sa ti-l accesez. Mi-ar placea sa revii :)
ps. si pe mine ma alinta lumea cu "gaboanta" :)
Să cred în ce spune Freud? Să nu cred?... Parcă visele mele sunt frumoase (şi fantastice, pentru că şamanizez :D )şi aşa, nedescifrate.
:)
Gabriela,
:)
nu fi geloasa pe Freud si pe Jung :)
E un vis compensator dar si profetic... ;) Irlanda este unul din taramurile promise, si nu am sa mi-o refuz asa usor :) ;)
:) visul in care noi am face schimb de link-uri, ar fi absurd sau profetic?
:D
personal, nu cred ca visele au un corespondent in viitor, cred insa ca au o semnificatie in legatura cu cele care s-au intamplat, chetsia cu inconstientul ... adica
freud stiu ca a scris una sau doua carti despre vise si interpretarea lor
Conea,
cu placere :)
multzam frumos :)
Bogdane,
ai dreptate si totusi exista vise profetice altfel nu ar fi existat in clasificarea facuta de Jung, cel care i-a continuat lui Freud munca in acest sens. In cazul acestui gen de vise, denumite si "vise mari" se dau raspunsuri la unele probleme tipic suprapersonale cu caracter universal uman care framanta individul.Aici este pusa in actiune functia transcendenta cu ajutorul careia individul gaseste solutii generale la o situatie tensionata, conflictuala sau inchisa pe care este chemat sa o rezolve. Este cazul visului regelui Nabucodonosor cu "cele sapte vaci grase si cele sapte vaci slabe" :)
Numai ca ele pot apare doar la oamenii in care matricea arhetipala a inconstientului colectiv are o pondere foarte mare. E clar insa ca marea majoritate a viselor sunt legate de matricea inconstientul individual.
Si da, Freud si apoi Jung au pus bazele psihanalizei si psihoterapiei prin identificarea mesajelor transmise de vis prin simboluri - denumindu-l "calea regala de sublimare a pulsiunilor refulate ale inconstientului unei persoane, prin care situatii conflictuale sunt rezolvate intr-o maniera "deturnata".
Este cert insa ca intre constiinta clara si starea de vis exista un paralelism absolut care pune in evidenta complementaritatea dintre inconstient si constient sau dintre Eu si Sine. Cele doua nu pot functiona separat.
Cristia,
sa te ajute Bunul ca tot ce-ti doresti sa se implineasca !
Gabi, nu te-am vazut de mult asa fericita, asa implinita, asa impacata.
Ioan,
multumesc prietene drag :)
Unde mai pui ca de cateva nopti am parte de vise multe. Descarc...
:)
abia acum am văzut răspunsul tău, scuze...
adresa mea de mail e și la profil - cell_61@yahoo.co.uk
Trimiteți un comentariu