Se afișează postările cu eticheta Dezvoltare personală. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dezvoltare personală. Afișați toate postările

vineri, 8 ianuarie 2010

De efect



foto


Freud a descoperit în mod accidental faptul că doar vorbind cu pacienţii săi într-o manieră ce decurgea de la sine, lejeră, adevărul ieşea la iveală în cele din urmă. Astfel s-a instituit o teorie freudiană asupra căreia au căzut de acord cei mai mulţi psihologi. Ideea era de fapt că puterea cuvintelor de a dezvălui învinge efectul de a ţine în secret unele sentimente. 


"Leapădă de pe gura ta orice cuvinte cu înţeles sucit, alungă de pe buzele tale viclenia " 

Solomon


marți, 5 ianuarie 2010

Să ne amintim



foto
Experimentăm lumea în mare parte datorită interacţiunilor cu ceilalţi, astfel că relaţiile noastre, mai ales cu cei care ne sunt prieteni, au un rol extrem de important.În mod constant, ceea ce aşteaptă ceilalţi din partea noastră este să ştie că ne pasă de ei şi că faptele lor bune inspiră mulţumire.Atât de simplu. Şi doar pentru că li se spun vorbe care să denote astfel de sentimente lunea, înseamnă că şi marţi ar dori să le audă şi...DE aceea expresiile verbalizate care inspiră pe celălalt trebuie repetate iar şi iar.Deşi nu simţim mereu nevoia să ne exprimăm iubirea faţă de apropiaţi, s-ar putea ca aceştia să simtă nevoia să o audă mai des. Atât de simplu ! În timp ce suntem concentraţi să folosim partenerul ca pe un recipient de plângeri, critici şi cereri uităm complet de cuvintele care au determinat odată soliditatea relaţiei. Fiindcă ne-am obişnuit prea tare să ne luăm de buni unul pe celălalt uitând complet de mulţumiri sau recunoştinţa, eventual. Ca o leneveală mentală a la long.Dar dacă am încerca să fentăm cumva nisipul curs din clepsidră ? Să ni-l facem aliat ?

luni, 4 ianuarie 2010

Cinci pe zi




* Numără până la zece pentru a trece prin filtrul gândirii ceea ce urmează să spui şi să faci.
* Nu ridica tonul şi aici aş adăugă: nici măcar în interiorul tău pentru că ţi se percepe energia.
* Încurajează folosind expresii de tipul: "te iubesc/iubim foarte mult, dar ai greşit şi trebuie să vorbim despre asta"
* Axează-te pe greşeală, nu pe cel care a provocat-o.
* Iartă !


p.s.
a se consuma cu prudenţă, cu grijă la colesterol :))

şi cu adaos de gând

duminică, 3 ianuarie 2010

Când ne exprimăm cu iubire înseamnă că ne iubim pe noi înşine mai mult

O să scriu în prima postare din acest an câteva fraze simple ca sintaxa dar profunde ca mesaj.
Am observat că există o strânsă legătură între a fi bun şi a avea o viaţă de calitate iar acesta, probabil este cel mai profund mesaj pe care îl ştiu.Am observat de asemenea că sporim orice lucru pe care îl lăudăm fiindcă întreaga creaţie este receptivă şi se bucură atunci când primeşte apreciere. Dar bucuria funcţionează în dublu sens fiindcă nu se poate să nu ne simţim mai bine ştiind că i-am făcut pe alţii să se simtă bine. Când oferim încurajare de fapt îi inspirăm pe ceilalţi iar situaţia creată este fără doar şi poate un câştig reciproc. Chiar ne ajută să fim mai buni !
V-am inspirat vreun pic ?

"Copiii învaţă din ceea ce trăiesc. În cazul în care copiii trăiesc în mijlocul criticilor, atunci învaţă să condamne. În cazul în care trăiesc în mijlocul unor sentimente de ruşine, atunci învaţă să se simtă vinovaţi. În cazul în care copiii trăiesc în mijlocul încurajărilor, atunci învaţă să aibă încredere. În cazul în care trăiesc în mijlocul unui mediu plin de mulţumiri, atunci învaţă să aprecieze la rândul lor" Dorothy Law Nolte




Şi o recomandare inspirată de  Mana Ciutacu

marți, 22 decembrie 2009

Ca o părere



Când eşti împovărat de anumite sisteme de credinţă, dialogul dispare. Cum poţi să fii cu adevărat în dialog cu cineva atunci când propriilor idei le-ai pus etichetă de "adevăr absolut" ? Ascultând ce-ţi spune altcineva te simţi plictisit, sau din politeţe se întâmplă să poţi reacţiona prin auz. Te gândeşti doar la faptul că deţii adevărul despre subiectul analizat, rămânând totuşi încorsetat în propriul sistem. Inabordabil pentru ceilalţi iar ceilalţi inabordabili pentru tine.
Dar există şi acest tip de dialog: Un om se îneca. "Ajutor! nu ştiu să înot- striga el. Nici eu- spunea un bătrân aflat pe mal mestecând tutun- dar nu ţip în gura mare că nu ştiu !"

duminică, 6 decembrie 2009

Dacă

Dacă suferiţi de infatuare şi răspunsul celor iubiţi vă face să vă simţiţi nefericiţi poate ca e timpul să schimbaţi ceva. Nu ştiu ce, dar cred că voi ştiţi.

marți, 1 decembrie 2009

Visul - calea regală de descărcare a tensiunilor

Am promis la un moment dat că voi vorbi puţin despre semnificaţia şi interpretarea viselor. Freud spunea că orice vis în curs de formare impune, prin concursul inconstientului, ceva anume din partea Eului. Ceea ce visul remarcă este fie satisfacerea unei pulsiuni, fie lichidarea unui conflict ori înlăturarea unei îndoieli şi de ce nu, realizarea unui proiect.Conţinutul visului poate apare ca un veritabil mesaj purtător de sens. Există şi o clasificare făcută de Jung în: vise compensatorii care prin desfăşurarea lor re-fac o situaţie dezagreabilă sau chiar o experienţă eşuată prin aportul unei "reparaţii" compensatorii. Visele conflictuale apar ca urmare a unor situaţii de viaţă care ne pun în imposibilitatea de a ne manifesta liber sau care, dimpotrivă, readuc în prim plan conflicte pe care nu le putem rezolva şi care ne domină. Există în aceasta clasificare, iată, şi visele penibile care sunt contrare modului nostru de a gândi şi a acţiona. Ele sunt legate de situaţii conflictuale care au generat stări complexuale (inferioritate sau culpabilitate). Wow, staţi aşa că uneori, suntem "vizitaţi" noaptea de coşmare care sunt vise terifiante şi cu o mare încărcătură de agresivitate şi pericol.Clar, ele se leagă de unele trăiri anterioare în care predominau primejdia şi situaţiile ameninţătoare.Visele absurde, căci există şi aşa ceva sunt vise aparent inexplicabile dar cu o încărcătură simbolică extrem de complexă şi greu de descifrat (aceste vise sunt frecvente în special în cazurile unor tulburări clinice latente sau patologii grave). Şi cred ca v-aţi fi plictisit peste măsură dacă aceasta clasificare nu ar fi conţinut şi visele profetice cu caracter de premoniţie.Ei, aici e vorba de materialul arhetipal depozitat în sfera inconstientului colectiv şi care încearcă să redea într-o formă simbolică deosebit de complexă, frămîntările omului sau ale grupului social, legate de o problema supraindividuală.
Veste bună ar fi că este bine şi sănătos să visăm.Indiferent de forma lor, visele au rolul de a satisface Eul individual şi de a descărca  într-o formă sublimată inconştientul de tensiunea acumulată.Mi-aş dori să vă fi  fost de ajutor în identificarea tipului de vis în care intraţi atunci când dormiţi.Foarte mulţi oamenii se sperie de visele din timpul somnului şi caută diverse interpretări.Mult mai util ar fi să le privim ca pe nişte prieteni devotaţi ce ne şoptesc noaptea numai nouă, cât de tulburi sau limpezi sunt apele acolo, în interior.
Vise plăcute !

foto