Nu ma incatusa in inel,
marea vine noaptea dupa el.
valurile sure la va mana pe urmele mele
sufletul sa-mi rascoleasca cu ele
imi va cere o jumatate din inima mea,
aceea care in chilimbar marea o asculta,
aceea care s-o inlantuie nu-i putere,
aceea care, intemnitata piere.
Nu ma incatusa in inel,
glasul pinilor salasluieste in el
tivesc pescarusii iar libelulele isi ascut zbarnaitul,
siniliile libelule ca antracitul
vor chema amaraciunea rasinei si-a apei, oricum
pe mine nu ma vor abate din drum.
aceea va fi cealalta, a doua jumatate din noi
careia ii e sortit sa fie luata inapoi.
Nu ma incatusa in inel,
marea vine dupa ursitul ei tel,
prin varfuri de pini vantul isi mantuie zelul,
imi va ramane numai inelul.
Iti va ramane numai inelul.
duminică, 5 iulie 2009
Nu ma incatusa
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
6 comentarii:
inelul are, in momentul in care il rasucesti pe deget, si valurile marii, si sunetul pescarusilor, si aroma pinilor...
in mainile tale sta puterea asupra lui...
acest inel nu e catusa , este desctusare !
Dar poezia e frumoasa!
Mihaela,
multumesc !
acel inel nu e catusa. Sigur ca nu. Acel inel e doar jumatate de inima.
Ajnanina,
acel inel e dar !
De ce darul incatuseaza ???
Frumos poem.
Dielda,
si pentru mine e drag, scris mai de mult dar cu valoare intrinseca :)
Mersi, draga mea :)
Trimiteți un comentariu