Dacă plânsul pleacă din sine însuşi, bucuria lui este sarea dintr-o apă fără peşti.O roată trecând m-a întrebat dacă piatra plânge.M-am gandit apoi că a plânge nu înseamnă a avea ochi şi numai eu ştiu câte pietre m-au privit până acum cu tristeţea lor de a fi singure.Dar dacă iau sarea şi-o pun în bucate crezi că vor pluti la suprafaţa doar flori de apă dulce sau e un alt fel de a nu mai fi singur cu toţi de faţă ?
Postări
36 de comentarii:
"O roată trecând m-a întrebat dacă piatra plânge"... M-ai dat gata cu asta... Pe bune.
ia florile si cu ele, daca nu le pui la masa, deseneaza ochi pe suprafata pietrelor...
ce inainte aparea ca plans, acum va fi doar un plus de stralucire :)
frumos
Ce textulet lin, ca un plans usurel. Ideea ca nu trebuie sa ai ochi ca sa plangi mi s-a parut foarte plastica si originala !
Prin deducţie, cred că sarea-n bucate poate declanşa plânsul de bucurie...
P.S. : Mi-as dori mult un banner pe care sa-l postez pe blogul meu, de la tine. Cum ii spuneam si lui LeP, si lui Cell (si o sa mai spun si altora), intentionez sa fac un colt cu bannere de la prieteni. Ce zici ? :)
super si cred ca ti-l fur :) si il duc in hobbitia land
Doamna critic Leo,
textulet, hai ?
:))
hobbitul,
cum vrei tu ;)
Leo, nush ce sa zic despre bannere. N-am nicio pasiune in sensul asta pana acum. Daca voi simti ca trebuie, o sa afli prntre primii :)
Cristian Lisandru,
stiu sau imi imaginez ;)
Multumesc, Fluturas :)
Vania,
si de placere :)
Ajnanina,
nu stiu ce-o sa-mi dicteze lirismul ca nu tine seama de seturile de "sfaturi practice "
Interesant mod de a privi in sufletul pietrelor. Eu as zice ca tristetea pietrelor se datoreaza si faptului ca le consideram nemuritoare.
Mie mi-a placut ideea ca bucuria plansului e ca sarea dintr-o apa fara pesti... un pic suprarealista asa. :)
si melodia e absolut superba. :)
Si nici leapsa nu e de lepadat...
e o forma de toleranta...
"Textulet" era un alint. ;)
Sper să plâng doar de bucurie, niciodată de tristeţe. Ceea ce doresc tuturor.
gabi ti-am trimis o invitatie pe dresa de mail sa te alaturi miscarii dale culturale, sper sa vii sa ni te alaturi, vor fi si scriitori consacrati
Textul e superb, bravo, dar nu stiu ce-mi veni ca sa glumesc si-mi amintesc aici ca as fi scris, odata, despre singuratatea pietrei la rinichi....
am inceput campanie cu recomandarile
@Gabi,
Izvor de apa dulce printre pietre cu suflet si mina de sare!
Referitor la pietrele care se tanguiesc, iti propun o poezie pe care am scris-o acum cativa ani. NU o lua ca pe "publicitate".
http://patrascudan.wordpress.com/2008/12/14/doina-sfinxului/
Uneori privim tristetea unei pietre...
Lord D'If,
contemplarea nemuririi dinauntrul ei...da, e o incercare de a vedea mai mult sau mai adanc.
Afreuda,
bine ai venit, multumesc !
Da, una dupa alta, lacrimi si sare, apa dulce, bucurii !
Cristian,
sa stii ca asa e :)
Leo,
ok,
PA = textulet, atunci :P
Cellini,
cred ca asta e ceea ce isi poate dori orice om.
Hobbitul,
am preluat, sunt pe faza ;)
Teo,
multumesc !
Imi place amintirea singurataii unei pietre la rinichi :)
Bun subiect...:) mai ales ca pe vremuri am gazduit si eu una mica, mica dar care nu mi s-a plans in niciun fel.
Mersi, Teo :)
Lady A,
esti o metafora intreaga.Multumesc.
Azi poposesc la tine cu explicatii pentru link. Scuza-ma, nu prea am avut ragaz sa respir :P
Dane,
multumesc!
Vin imediat.
tequila.cu.varza,
uneori, da...
:)
Bine ai venit pe aici.
@Gabi, cand ai timp :) Am o gramada de munca pentru serviciu. Evadez si eu cum pot!
Zi buna sa ai!
Trimiteți un comentariu