Maniera este expresia involuntară sau incidentală pe care o dăm gândurilor şi sentimentelor noastre cu ajutorul privirii, tonului şi gesturilor.Priveşte chipul celui cu care vorbeşti dacă vrei să-i cunoşti adevăratele sentimente fiindcă omul îşi poate stăpâni mai uşor vorbele decât expresia feţei. Anumite acţiuni pot fi făcute cu intenţie (bună sau rea), iar anumite declaraţii pot fi repetate din rutină. Modul în care facem o favoare este de multe ori socotit mai de preţ decât însăşi favoarea. Obligaţia reală poate izvorî dintr-o serie de motive îndoielnice: vanitate, afectare sau interes; cordialitatea persoanei care ţi-a făcut binele şi care te întreabă ce mai faci sau îţi strânge mâna, nu poate da loc niciunei interpretări greşite. Felul în care faci ceva, indiferent ce, marchează măsura şi forţa gestului şi decurge în chipul cel mai nemijlocit din sentimentele tale imediate sau obişnuite punându-şi pecetea pe caracterul faptei; restul de acţiuni poate fi executat şi de un automat.
vineri, 29 ianuarie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)







13 comentarii:
Asa e. Nu trebuie sa stii sa ghicesti ganduri, trebuie sa fii doar putin atent. ;)
Leut,
of course ;)Tu stii cum functioneaza empatia.
Baiatul ciudat,
chiar ca esti ciudat mai baiatule. Esti in blogroll la sectiunea "Citesc". Ufff
inseamna ca esti la blogroll dar cu alt nume :">
pentru ca leapsa am dat-o la tot blogroll-ul meu :D
Interesant postarea ta...
O seara frumoasa!
look at me, i'm a flower... mie imi place sa port ochelari de soare. :)
Ochii mei, creierul meu... originea lor comuna:)
Sa ai o seara super!
Pup
Costin,
pai si eu folosesc lentilele heliomate fiindca am fotofobie.
Insa lentilele mele sunt pe departe un scut :)
Elena,
seara de poveste si tie !
Lady A,
esti tare inteligenta si empatica.
Si eu pup :)
desi IQ nu e acelasi lucru cu EQ, adica inteligenta nu e acelasi lucru cu inteligenta emotionala dar tu le ai pe amandoua intr-o stare foarte buna :)
Mircea,
Si care este lucrul care deosebeste pe cel mai bun actor de cel mai putin bun, daca nu tocmai modul de interpretare al aceluiasi rol ?
Mircea, nu stiu de ce comenturile tale intra la spam si nu le mai pot publica.
Ok, ai dreptate. Nu insista pe un singur termen. Citeste printre randuri si observa ca intentia textului este alta decat ceea ce ai sesizat tu.
Trimiteți un comentariu