Nichita mon amour, când cântă

Cântec fără răspuns
"De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă de vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare ?


De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare ?...


De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri, fără umbră ?


De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele ?


De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger."
NICHITA STĂNESCU

M-am gândit să rup un fir din iarbă, să-l sărut şi să i-l trimit lui NICHITA după cum făcea şi el nu de mult.Dar iarba este sub zăpadă, adică nu este. Faptul că am luat la cunoştinţă despre asta m-a întristat şi abătut astfel că nu-mi mai rămâne decât să mă gândesc cu gânduri pline, de cutremurată stimă şi să scriu cu vorbe scrise de creionul care-l ţin în mână. N-au fost oameni mulţi atât de curaţi precum ESTE NICHITA.